23 decembrie 2011

Atenție la consumul de carne de porc!

Un studiu efectuat de un grup de cercetători americani a scos la iveală faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă consumul excesiv de carne de porc poate dăuna gâtului dumneavoastră.

Venim în ajutorul cititorilor recomandându-le un produs revoluționar, abia lansat pe piața farmaceutică din România, testat suficient de mult încât să vă asigurăm pe deplin de efectele sale curative, foarte eficient și utilizat cu succes de peste 95% din femeile din întreaga lume.


Mod de administrare


Noul produs Sexoral®, produs de firma americană Pizder se administrează de cel puțin 3 ori pe zi, la intervale regulate de timp.

Medicamentul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 17 ani. La sfârșitul administrării dozei se va pulveriza pe față sau direct pe trahee o anumită cantitate de soluție, atât cât permite presiunea recipientului. Dacă nu există alte recomandări, doza poate crește în funcție de necesități.


Copii între 3 și 17 ani


Administrarea acestui produs copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani nu este recomandată din cauza efectelor secundare ce pot apărea în urma tratamentului.


Acest produs nu se recomandă nou-născuților!


Nu este necesară administrarea acestui produs nou-născuților întrucât substanțele curative ale sale sunt transmise de la mamă către bebeluș în timpul sarcinii. Studiile au demonstrat faptul că mamele folosesc Sexoral® pe tot parcursul vieții, oprirea administrării fiind cauzată de faptul că ele nu mai înghit, singurul efect secundar observat fiind sarcina.


Variante de achiziționare


Prețul produsului variază în funcție de regiune și/sau statutul social al pacientului. Prezentăm mai jos prețurile practicate de comerciante în diferite zone ale României pentru Sexoral®:


Moldova


Acordându-i-se clauza zonei cele mai defavorizate, Moldova comercializează Sexoral® la prețuri de dumping, astfel că puteți achiziționa acest produs în multiple variante de plată, după cum urmează:

- 1 Eugenia

- 1 bilet tramvai (merge și compostat)

- 1 cola 0,5l

- 1 pumn în cap

- 1 apă plată

- 1 bon de masă


Ardeal


În această zonă Sexoral® poate fi achiziționat chiar și gratuit, necesar fiind doar aspectul îngrijit și buletinul de București. În locurile unde produsul nu este oferit gratuit, vă rugăm să prezentați un bon de masă pentru identificare. După administrare, bonul de masă poate fi returnat în funcție de rezultatul tratamentului.


Dobrogea


Fiind cea mai mică zonă a României, Sexoral® este comercializat la preț maxim, valorile fiind necunoscute, comerciantele preferând să țină ascuns acest preț de teama concurenței acerbe din această zonă.


Oltenia


Studiile noastre au relevat faptul că în această zonă administrarea Sexoral® poate fi periculoasă. Au fost depistate depozite de produse purtătoare de bacterii, viruși și/sau ciuperci. Dacă administrarea este absolut necesară se recomandă pansarea gâtului, în prealabil, cu câteva lingurițe de miere.

Vă urăm sărbători fericite și aveți grijă de gât! Omu' e-nainte de toate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu