21 noiembrie 2011

Despre futelniță, curvăsăraie și femeile din ziua de azi (partea I)

Iubesc femeile! Absolut pe toate - frumoase, urâte, inteligente, proaste, grase, slabe - toate au ceva interesant... Nu știu exact ce, dar îl au pe acel „vino-ncoa'” despre care vorbeau doar Eminescu și Creangă.

Eminescu și Creangă #FAIL! Amândoi au avut probleme sentimentale, unul mai mult ca celelălt. Amândoi au iubit, de câteva ori, aceeași femeie și de cele mai multe ori a ieșit cu scântei.

Noi, bărbații, suntem niște proști. suntem la mâna lor - a femeilor, fie că recunoaștem sau nu. Ne joacă pe degete așa cum mă joc eu pe XBOX360 sau pe PS3. Ele nu simt nimic (de cele mai multe ori) - iar când eu spun asta spun doar sentimental - fizic sunt în extaz. Fosta mea prietenă mi-a spus că s-a „combinat” cu mine doar pentru că cea mai bună prietenă a ei i-a transmis că „o am mare”. Am avut-o „mare” timp de 8 ani. Financiar vorbind, situația de acum 8 ani nu se compară cu cea de azi.

Suntem în secolul XX și ceva. Femeile din ziua de azi discută despre lungimea pulii. Sunt dispuse să se implice într-o relație de lungă durată doar pentru asta, dar ajung să renunțe la lungimea ștromeleagului pentru divergențe sociale (fosta viitoare mamă soacră apreciază ajutorul total, dar doar dintr-o direcție, mai exact dinspre direcția purtătorului de ștromeleag). Poate sunt eu mai prost. Deh... sunt născut în Moldova, poate sunt de modă veche pentru că sunt născut cu zeci de ani în urmă, totuși...

Femeile din ziua de azi sunt disperate după pulă. O fac conștient, fără niciun fel de regret. Am impresia - contrară tuturor filmelor sau ideilor din anii '60-'90 - poate și 2000 - că am intrat într-o nouă eră - Era Femeilor Ușoare.

Dintre cele (în jur de... - ca să mă dau și eu rotund - deși am depășit de mult numărul...) 14 femei/fete cu care am făcut chestia aia dezgustătoare numită sex, toate au fost atrase de un singur lucru: de sex. Când sexul a devenit o chestie monotonă, repetitivă, ne-am despărțit sau am fost părăsit.

Femeile din ziua de azi au putere maximă asupra bărbatului, îl strunesc din absolut toate punctele de vedere pentru că bărbatul zilei de azi investește sentimente într-o relație, pe când femeia zilei de azi caută doar câștiguri: financiare, sociale, sexuale, orice-uale. Câștig să fie! (Vacanța Mare, pe vremuri, spuneau într-un sketch: „Ce doriți? Și de ce ați sunat?”. „Casă, masă, mașină și dacă se poate și un salariu mai mare!”).

Azi sunt semi-singur pentru că am impresia că femeile din România caută doar o ieșire din criza financiară (cum căutăm toți, de altfel), dar ele o fac conștient și poate de cele mai multe ori reușesc.

„Semi-singur” pentru că există destul de multe care sunt satisfăcute financiar, dar nu sexual și aici intervin eu! Nu știu cât va mai dura situația asta, deja la peste 30 de ani mă uit la cuplurile cu copii și îmi doresc și eu ceva similar... Dar atât timp cât va dura (poate până când voi găsi un suflet pereche), probabil mă voi lupta până la sfârșit cu aceleși ideologii feminine...

Azi fut. Mâine fut. Poimâine cine știe? Femeile din ziua de azi sunt la fel ca cele din ziua de ieri (ieri - anii '90, ieri - anii 2000, ieri - azi).

20 noiembrie 2011

Scrisoare de intenție

Aici, #peblog,  avem zilnic vreo 10 vizitatori, toți prinși de chestii lumești - sex, futai, perversiuni anale, tot tacâmul! Totuși, ne luptăm, noi cei din staff, să vă oferim soluții la problemele voastre de căcat. Poate vârsta, poate incapacitatea de a menține o relație, poate mentalitatea de baltă, poate impotența - toate vă fac să reveniti la noi #peblog pentru a avea idei noi despre viață sau cum să v-o remediați.

Noi vă scoatem din turkish delight (cum spune englezul... noi, pe românește spunem că vă scoatem din rahat).

Din punctul nostru de vedere, nu există niciun delight în viața asta de căcat din România. Nici măcar Turkish.

La noi, viața e de căcat (nu de rahat), miliția (nu poliția) te bate pentru că nu ai bani (să le dai șpagă) iar bloggerii din A-list te dau la o parte pentru că ești „Vasile” (un termen de-al lor pentru „de căcat”).

Noi, ca blog, ne propunem un singur lucru: să ne punem experiența în valoare pentru a vă ajuta pe voi (cititori simpatici căzuți în groapa cu rahat) să știți să înotați... Știm că în România de azi, cu A-Lister-ii de azi, cu Miliția de azi e imposibil să nu cazi în groapa plină de căcat... Noi te ajutăm să ajungi la liman... să înoți prin căcat și să ajungi la mal...

Te mai ajutăm la o chestie - să nu te îneci „ca țiganul ROMul la mal”!  Noi încercăm să nu te lăsăm să îți moară la intrare (sau la ieșire)! Avem ceva experiență astfel încât să îți spunem de ce trebuie să te ferești și de ce nu. Aici, #peblog, te învățăm cum să faci (sau să nu faci) sex (nu pentru că noi am ști foarte bine, ci doar pentru că știm la perfecție!). Doar pentru tine. Tot aici îți spunem cum e să îți apreciezi femeia/barbatul (sau nu).

Te avertizăm că, în cazul în care nu îți apreciezi bărbatul, noi te apreciem! Poți să ne contactezi astfel încât să te apreciem în mod repetat, astfel încât să fii satisfacută la maxim (doar din punct de vedere sexual, dar și sentimental - alte satisfacții aici noi nu oferim). Pentru mai multe detalii, acceptăm doar poză nud la adresa noastră de contact. Vă asigurăm satisfacție multiplă, garantată!

Toate ca toate, astfel încât lucrurile să fie clare: noi îmbunătățim viața românilor care ne citesc, oferim favoruri sexuale (iar când spunem „favoruri”. nu exagerăm!) femeilor/fetelor iar băieților/bărbaților - sfaturi să își satisfacă partenerele cum se cuvine...

La sfârșit, bucifal.ro e doar o soluție pentru a ieși din CĂCAT! Sau RAHAT... depinde ce post TV urmăriți...

La urma urmei: rahat în română e turkish delight în engleză.

Unde au dispărut roșcatele?

De aproximativ 2 ore stau și mă uit la un perete alb. Prietenii mă întreabă dacă peretele se mișcă sau dacă am fumat sau am băut ceva - răspunsul e nu...

Peretele nu prezintă niciun punct de reper pentru mine ci doar un mod de a mă concentra, poate pare retardat, dar în timpul ăsta mă gândesc la o simplă chestie... unde spanac au dispărut roșcatele???

Azi, în București, vezi doar brunete și blonde (fosta prietenă îmi spunea că nu fac diferența între  brunete, șatene și alte invenții femeiești - în ochii bărbaților șatenele și brunetele sunt la fel - brunete!).

Unde dracu' au dispărut roșcatele? Pentru mine, un metrosexual (deseori mă apucă nevoia să fac sex în Supermarketul Metro), la modul cel mai sincer - blondele și brunetele mă agasează; am avut destul de multe cât să mă plictisească prezența lor. Mi se par simple. Și banale...

Dar o roșcată? Pun pariu pe o ladă de bere că vreo 60-70% din voi (vorbesc de bărbați sau de femeile lesbience - conform statisticilor, blogul ăsta are aproximativ 10% vizualizări din partea acestora) sunt în căutare disperată după o roșcată focoasă!

Merg prin cluburi, roșcate „focoase” - ioc!, merg pe stradă, roșcate „focoase” - ioc! Unde naibii s-au dus toate? Nu mai e la modă sau ce dumnezeu? Sunt convins că mulți bărbați sunt terminați după o fată roșcată, creață și simpatică... poa' să fie și ușor grasă (dumnezeu știe că unor bărbați le plac și femeile grase).

Dracu' - unor bărbați le plac femeile... numai roșcate să fie!

Ale naibii roșcate! Au dispărut!

„N-am găsit niciun mesaj în niciun fel de sticlă. Cred că nu există, dar prietenii îmi zic: «insistă!»”

Paraziții

17 noiembrie 2011

În analele bucătăriei 2.0

Azi am avut o discuție cu un BUCĂTAR notoriu. Cel puțin am încercat...

Se vede treaba că bucătarii nu sunt educați în arta conversației pentru că nu acceptă sub nicio formă critici, nici despre meserie, nici despre păreri.

Asta-i treaba cu bucătarii notorii: au un complex de inferioritate (nu își strunesc ștromeleagul mignon care nu li se scoală). Întâmplător sunt băgători de seamă și încearcă să își impună părerea imbecilă asupra celor care fac eforturi disperate să îi asculte.

Azi am avut o discuție cu un bucătar notoriu. Am reușit până la un punct, pentru că, undeva în momentul în care am reușit să îmi expun punctul de vedere, BUCĂTARUL a reușit să îmi închidă conexiunea la aplicația cu care conversam împreună.

Știți cum e atunci când câteva mii de oameni contrazic un bucătar? S-a întâmplat în 1989, undeva în Piața Revoluției, acolo unde un bucătar încerca să convingă mii de oameni că nu le este foame: #FAIL!

Așa am pățit astăzi: un bucătar a încercat să mă convingă că nu îmi e foame, că nu înțeleg cum gândește el și o suită de așa-numiții lachei (deși, din câte înțeleg, el e lacheul lingău iar punctele de referință din domeniu nici măcar nu îl băga în seamă).

Azi am avut o discuție cu un bucătar notoriu și am reușit să ÎL FAC ASCULTAT. Am reușit să îl fac să fie STRĂLUCIT pentru câteva secunde, până când am intrat în conflict cu impresiile lui de chef.

Azi, bucătarul cu impresii de chef s-a dovedit a fi măturător de stradă și după câteva minute a reușit să fie gunoier (cu tot respectul pentru cei care se îndeletnicesc cu aceste meserii nobile).

Azi, bucătarul A REUȘIT SĂ DEVINĂ vidanjor. Răscolește căcatul lăsat de alții la vatră.

Iar din punctul meu de vedere va fi vidanjor pe viață!

UN VEȘNIC MÂNCĂTOR DE CĂCAT, probabil croat, din Pula, Coprofilovič.

Azi este primar. La Naipu. La mare.

13 noiembrie 2011

Alice și prietenii săi - armăsarii

Alice, o fată tânără, din provincie și cu nu prea multă carte s-a decis ca la vârsta de 17 ani să plece în capitala București să își încerce norocul în industria pornografică.

Nu cunoștea pe nimeni, nu avea rude sau prieteni acolo, dar avea o poftă nebună de „muncă”! Dar era hotărâtă, culesul cotolanilor de la țară nu era o muncă pentru ea. Înainte ca familia ei să se trezească, micuța fată își strânse lucrurile și decise că acela era momentul în care trebuia să își ia lumea în cap!

Nu avea bani așa că se hotărî să facă autostopul. A avut noroc! Tocmai atunci, un șofer de basculă care trecea pe acolo a oprit, acceptându-i oferta tentantă. Roțile încă scârțâiau iar fata simți prezența unei erecții masive, însă, în naivitatea ei, nu găsi nimic în neregulă și păși pe treptele basculei, de unde un miros puternic de testosteron îi pătrunse până în măduva spinării.

Timidă, îl privi pe șofer ai cărui pantaloni cedau sub presiunea penisului masiv. Era tăcere!

Tânăra își făcu curaj și îl întrebă:

- „Cum te numești?”

- „Terente”, spuse sec mustăciosul, după care continuă „te-am observat încă de când stăteai în colțul străzii, sângele mi-a coborât din cap în cap iar mădularul a început să necheze ca murgul.”

- „O, Terente, dar eu...”

- „Nu trebuie să spui nimic!”

- „Dar...”

- „Șșșș!” și îi duse mâna bătătorită la gură.

O privi timp atât de îndelungat încât era să intre în șanț! Redirecționă bascula după care o băgă pe Alice cu capul sub volan.

- „Îți place, fă, ce îți fac?!”, spuse Terente satisfăcut.

Fata nu știa ce să facă așa că se lăsă purtată pe cocoș și dusă pe culmile plăcerii neexplorate încă. Bucuros de fapta sa, Terente îi spuse fetei că, pentru moment, este de ajuns, dar fata hapsână îi răspunse imediat:

- „Haf-ha-haf-mulțumesc pentru experiența minunată, dar ce este acesta?”

- „Blazonul familiei. «Trag bine și apăsat la cioc!».”

Alice, obosită de efortul depus, adormi pe socoteala lui Terente...

Când se trezi era în mijlocul unei păduri de conifere. Era frig, temperaturile erau scăzute. Habar nu avea ce s-a întâmplat și cum de a ajuns acolo! Nedumerită, căută indicii, dar văzu o pancarta pe care scria: „Bine ați venit în Laponia!”.

Prin ceața deasă nu putea să vadă prea mult, dar i se păru că vede doi ochi roșii ca sângele de cal ce sclipoceau puternic. Speriată, căzu pe spate în omătul rece. Copacii șuierau sub efectul brizei oceanice, ochii se apropiau iar o siluetă de invidiat se putea zări în depărtare, topind zăpada 3 metri în jurul său.

De-odată, se auzi un grohăit grotesc, ce venea din partea diametral opusă. Silueta deveni din ce în ce mai vizibilă, până când fata putu vedea un bărbat dezbrăcat de inhibiții și cu o barbă stufoasă. Scoate un satâr și tăie bestia în talpă.

Fata se întoarse și văzu cum creatura ce o pândise fugea rănită, lăsând o dâră de sânge cald pe zăpada moale. Speriată, nu știa ce să spună, dar bărbatul grăi:

- „Ho, ho, ho, draga moșului, hai în poala mea!”

- „Moș Crăciun”, exclamă Alice uimită, „ai mei mi-au spus că nu exiști! Nu am primit niciodată cadouri!”

Moșul o privi în ochi mieros, bătu din palme cu o singură mână și imediat apăru Rudolf, renul potent, tânăr și neliniștit ce îndată îi urcă în sanie pe cei doi. Drumul era lung iar fata începu să fredoneze pentru a se încălzi:



„Drumul e lung și tare aș vrea

S-ajung la tine, în casa ta!

Să-mi arăți ce ai tu,

Să-ți arăt ce am eu

Un bărbos ca tine mi-am dorit mereu....”


Cabana moșului era o construcție opulentă, din lemn de abanos adus din Brazilia ce o impresionă până la lacrimi pe Alice. În interior era cald așa că tânăra scăpă de hainele ude și rămase pe canapea.

Rudolf, renul masculin, stătea lângă șemineu. Moșul, bătrân la suflet, dar tânăr la extremități, îi făcu fetei o ofertă de nerefuzat. Tânăra tresări și îl întrebă pe Moș Crăciun de unde se aud greierii? Moșul zâmbi cu subînțeles. După ce fata acceptă oferta moșului de a merge cu el în călătoria ce avea să bucure milioane de copii din întreaga lume, petrecu împreună cu acesta, renul Rudolf și slugile de culoare ale moșului, 2 luni foarte frumoase în care învăță arta medievală scandinavă și ce-i acela un carbasan perfect.

Era timpul. Călătoria monumentală începea iar Alice era foarte emoționată. În noaptea de 24 decembrie, moșul, ajutat de slugi, înhamă renii desfrânați, conduși de crucișătorul Rudolf la sanie. Biciui renii și aceștia imediat își luară zborul și îi conduseră în virginul văzduh.

Erau rapizi, înghițeau kilometri precum hot-dogii cu muștar. Ajunși în Cehia, moșul începu să-și dea drumul pe hornuri. Unde casele nu aveau coșuri, moșul își dădea drumul pe ferestre și uși.

Alice se simțea ca în rai, totul era perfect până când capul i se zgudui o dată, încă o dată și încă o dată!

Totul era negru. Ușor, ușor totul prindea contur, în timp ce Alice deschidea încet ochii. Terente avea o erecție. A fost doar un vis.

- „Am ajuns la destinație, păpușe”, spuse Terente suav.

Fata coborî, dar nu înainte de a-i mulțumi încă o dată lui Terente.

În fața ei se întindea mărețul București!